Ce urmeză după un… ”hapciu”?
Despre viroze și infecții respiratorii la copii, într-un întreviu cu d-na dr. Aurelia Ritivoiu
Virozele sau infecțiile respiratorii repetate sunt cea mai frecventă neplăcere a copiilor și a adulților în perioada toamna-iarna. Sunt copii care au mai multe reprize de viroze într-un sezon, în special cei care merg pentru prima dată în colectivitate. De cele mai multe ori părinții apelează la tratamente “după ureche” neglijând un consult medical pediatric, însă nu sunt conștienți de riscurile la care se supun. Și aceasta deorece nu toate sunt “niste răceli”. Am stat de vorbă despre viroze și infeceții respiratorii cu doamna dr. Aurelia Ritivoiu, medic specialist pediatru la Centrul Medical Premed.
Cum se face distincția între o viroză ușoară și alte infecții respiratorii ale copiilor?
Tabloul clinic esteasemănător, doar gravitatea simptomelor și un diagnostic de laborator ar putea face diferența între o viroză și o infecție respiratorie bacteriană. Virozele respiratorii apar într-un context epidemiologic, sezonier (primăvara, toamna, la început de iarnă). Acestea sunt boli aerogene – adică transmiterea se face pe căile respiratorii superioare.
În cazul infecțiilor respiratorii avem de-a face cu rinofaringite (guturaiul), bronșite și bolile cele mai grave pneumoniile și bronhopneumoniile. Pentru primele două tabloul clinic este asemnător, dar la ultimele douătabloul clinic este zgomotos și este neapărat indicată internarea în spital.
Ce sfaturi aveți pentru părinții ai căror copii au mai multe episoade de infecții respiratorii într-un an?
Copiii care fac mai mult de o infceție acută de cai respiratorii la două luni au un sistem imunologic deficitar. De asemenea ei ar putea avea unele defecte anatomice sau ar putea prezenta unele vegetații (polipi) și aici se impune un consult ORL. O altă categorie de copii care sunt foarte des afectați de viroze sunt cei care au o greutate sub cea normală pentru vârsta lor sau suferă de o boala cronică. Fiecare episod nou de viroză sau infecție respiratorie scade imunitatea.
Ce se poate face pentru creșterea imunității?
Stimularea imunității se poate realiza prin medicație naturistă, în general siropuri naturale (septilin și echinacea). Ceea ce trebuie să știe toți părinții este însă faptul că aceste siropuri se dau atunci când copilule este sănătos, nu după ce s-a instalat deja starea de boală.Pentru copiii care fac des episoade de viroze sau infecții respiratorii se impune vaccinarea antigripală. În cazul lor o gripă ar putea fi extrem de gravă, ducând la complicații majore.
Anul acesta în țara noastră gripa a apărut cu circa o lună mai devreme ca de obicei, adica în luna octombrie am avut deja primele cazuri de gripă, iar cei mai afectați sunt copiii și vărstnicii.
Ce simptome ale infecțiilor respiratorii indică urgența de a merge la medic?
Pentru un copil sunt foarte grave laringitele acute. Copilul nu are febră, dar ragușește, are tulburări de respirație și în timpul nopții se poate sufoca. Acest lucru este valabil în cazul sugarilor și al copiilor sub trei ani.
Care sunt cele mai indicate tratamente în cazul infecțiilor respiratorii?
În niciun caz nu trebuie să se recurgă la antibiotice, chiar dacă febra este mare. Copiii tolerează mai bine febra decât adulții, iar temperatura ridicată are rolul terapeutic de a distruge germenii. Numai după trei episoade de infecții respiratorii în trei luni se poate da și antibiotic, aceasta având ca justificare scăderea imunității. În cazul antitermicelor, acestea nu trebuie folosite mai multe zile pentru că pot duce la leziuni la nivelul stomacului. În cinci zile viroza ar trebui să treacă, însă tusea poate persista încă una-două săptămâni.Pentru tuse nu se dau antitermice sau antibiotice, ci ceaiuri, siropuri sau se tratează cu aerosoli.În cazul infecților respiratorii trebuie monitorizată febra atât dimineața cât și seara. Febra care persistă este un indicator al migrării infecției către plămâni.
Dacă într-o colectiviate sunt multe cazuri de infecții respiratorii, ce ar putea face cadrele didactice și părinții pentru a-i feri pe copiii sănătoși?
Când un copil începe să tușească sau să dea semne de viroză ori infecție respiratorie, cel puțin în primele două zile ar trebui să stea acasă pentru că aceasta este perioda de contagiozitate. Dacă într-un colectiv sunt 1-2 copii bolnavi, există riscul foarte mare ca și alții să se îmbolnavească. Cadrele didactice ar trebui să le pună o mască celor bolnavi astfel încât să îi protejeze pe ceilalți copii, iar aceștia din urmă ar trebui să începă un tratament pentru stimularea imunității.
Îi multumim d-nei dr. Aurelia Ritivoiu pentru toate aceste explicații. Dacă aveți nevoie de un consult sau de sfaturi personalizate, nu ezitați să vă programați la Centrul Medical Premed. O consulație pediatrică costă 50 de lei. Multă sănătate!
Intreviu realizat de Cristina Ișvan
Leave a reply →