Kinetoterapie la Premed: când nu ai timp pentru durere

Kinetoterapie la Premed: când nu ai timp pentru durere

Autor: Diana Aslan, kinetoterapeut
Foto: Emanuela Jalbă

“Nimic nu epuizează şi nu ruinează pe om atât de mult ca inactivitatea prelungită.” Aristotel

Sănătatea este bunul cel mai de preţ al omului, de ea depinzând atât starea lui de bine din punct de vedere fizic, psihic, cât şi relaţiile dintre el şi societate. Prin sedentarism, o serie de funcţii vitale ca respiraţia, circulaţia, nutriţia suferă modificări importante, atât pe plan cantitativ, cât şi pe cel calitativ, care vor duce în mod inevitabil la modificarea structurii. Odată perturbată corelaţia şi armonia dintre funcţie şi structură, întregul organism va suferi transformări negative, ce pot merge de la simple dereglări funcţionale până la cele mai grave maladii.

“Un corp robust îşi poate pierde vigoarea prin trândăvie, iar un corp oricât de debil, poate deveni puternic printr-un exerciţiu constant.” Platon

Durerea, fără de care viaţa ar fi nenuanţată afectiv şi deosebit de periculoasă o întâlnim pretutindeni de la suferinţă până la extaz. Insensibilitatea dureroasă este una din cele mai mari blesteme. Suferinţa este o provocare inevitabilă a vieţii – sufăr, deci exist. Durerea nu este “duşmanul”, ci observatorul fidel care avertizează de apropierea duşmanului, deci “a aduce la tăcere durerea”, fără a ţine seama de mesajul ei, este ca şi cum ai tăia firul alarmei de incendiu pentru a nu primi veşti rele.

“Mă doare!” este interpretarea dată de creier, iar răspunul emoţional la durere este învăţat. Suferindul trebuie să participe direct la diminuarea durerii, ghidat de cadrele de specialitate, primul pas fiind a reduce teama, apoi distragerea conştientă a atenţiei de la aceasta. Autosugestia, metodele de relaxare, meditaţia, credinţa, rugăciunea sunt remediile ce au trecut proba timpului. Speranţa şi optimisul sunt autoinduse, dar cel mai hotărâtor rol revine anturajului, familiei, colectivităţii, pentru că singurătatea este în acelaşi ambalaj cu durerea.

Astăzi preceptul “nu am timp pentru durere” este atât al suferindului nerăbdător, cât şi al medicului grăbit care, apelând imediat la analgezice, ignoră cauza.

Cultura fizică medicală sau mai nou, kinesiologia are în studiu aparatul locomotor şi îi revine sarcina de a studia şi modul în care activitatea acestuia influenţează celelalte aparate şi sisteme (mai ales cardiovascular, respirator, metabolic şi neuropsihic), precum şi modul în care aceste sisteme îşi exercită influenţa asupra aparatului neuro-mio-artro-kinetic.

Kinetologia sau kinesiologia se defineşte ca “ştiinţa în studiul mişcării”, studiul structurilor şi mecanismelor neuromusculare şi articulare (aspectul ştiinţific), care asigură omului activităţi motrice normale, înregistrând, analizând (evaluarea) şi corectând (componenta practică) mecanismele deficitare cu scopul prevenirii îmbolnăvirilor, complicaţiilor sau sechelelor acestora, recuperării somato-funcţionale, motrice şi psihice sau al reeducării funcţiilor secundare, de compensaţie, în cazul afecţiunilor parţial reversibile sau ireversibile.

Kinetoterapia aduce în discuţie mişcarea sistematizată sub formă de exerciţii fizice, având ca obiectiv un scop terapeutic. Ea nu înseamnă numai mişcare. Acestui profil de activitate medicală îi sunt atribuite toate prestaţiile medicinei fizice. Utilizează caldura, curentul electric, climatul, masajul şi apa şi reprezintă metodologia activă de bază pentru consolidarea sau refacerea funcţiilor unor părţi ale corpului uman afectate de boală sau de traumatisme; încearcă să conserve capacitatea de efort restantă şi să dezvolte mecanisme compensatorii.

Termenul de “kinetoterapie” se defineşte ca “terapie prin mişcare”, un tip de gimnastică medicală efectuată prin programe de recuperare medicală, o activitate de reînvăţare sau de reeducare dinamică.

Se urmăresc câteva obiective principale:

• ameliorarea capacităţii generale de mişcare
• prevenirea deformărilor şi a atitudinilor vicioase şi corectarea posturii și aliniamentului corporal
• refacerea/creșterea mobilității articulaţiilor afectate
• refacerea/creşterea rezistenței musculare
• refacerea forţei de contracţie
• refacerea/creșterea coordonării musculare, controlului și echilibrului
• corectarea deficitului respirator
• relaxarea
• antrenamentul la efort
• reeducarea sensibilității
• stimularea stării psihice
• reeducarea ortostatismului şi a activităţii de transfer
• reeducarea mersului/prehensiunii

Universul acestui domeniu se desfăşoară nu numai pe tărâmul spiritului, lumea sa cuprinzând deopotrivă, atât natura fizică, senzorială, cât şi pe cea psihică, văzute în totalitatea lor. Este un început, inclusiv de ordin conceptual şi metodologic, care de acum înainte va trebui doar completat cu alte terapii şi analize ale culturii şi civilizaţiei postmoderne.