Poate fi prevenită maladia Alzheimer?
Autor: Dr. Sorin Moroșan
Articol preluat din revista Viață+Sănătate
Ne interesează în mod deosebit răspunsul la această întrebare din cel puțin două motive: această boală este tot mai frecvent întâlnită și este foarte gravă. Creșterea nivelului de trai, precum și îmbunătățirea serviciilor de sănătate sporesc șansa de a trăi mai mulți ani. Având un stil de viață modern, crește exponențial și probabilitatea ca, odată cu înaintarea în vârstă, să se dezvolte boala Alzheimer, pentru care nu avem încă un tratament care să conducă la vindecare, ci, în cel mai bun caz, doar la ameliorarea temporară a simptomelor. Ajungem să trăim mai mult, deci, dar cu probleme de sănătate foarte grave, care scad semnificativ calitatea vieții.
Înțelegem mai mult agresivitatea acestei boli atunci când privim la modificările profunde care apar în structura creierului. Boala Alzheimer a fost descrisă pentru prima dată de un neuropatolog german, Alois Alzheimer, în 1907. Practic, ea este o boală neurodegenerativă și este caracterizată de pierderea progresivă a memoriei și deteriorarea funcțiilor cognitive. La examenul creierului unui pacient care a murit și suferea de această boală, se pune în evidență o reducere marcată a volumului creierului, datorită atrofiei scoarței cerebrale. La examenul microscopic se pot observa leziuni caracteristice, care au fost descrise, inițial într-o formă mai rudimentară, chiar de dr. Alzheimer. Acestea sunt reprezentate de:
- plăcile senile vizibile printre celulele nervoase din creier, formate printr‑o acumulare patologică de resturi de proteine (beta-amiloid), care împiedică transmiterea influxului nervos de la un neuron la altul.
- degenerescența neurofibrilară constă în formarea, în interiorul neuronilor, a unor fascicole dense de fibre anormale (proteina tau din structura microtubulilor devine anormală), fapt care va împiedica funcționarea normală a celulelor nervoase.
- degenerescența granulo-vaculară – duce la moartea unui număr tot mai mare de neuroni, în special în hipocamp și în lobul frontal.
Și mai grav este faptul că aceste modificări profunde în structura creierului încep să apară cu mult timp înainte ca simptomele caracteristice să fie vizibile. Unii cercetători sunt de părere că perioada de evoluție tăcută a bolii poate să fie chiar și de 10 ani. O altă piedică în prezentarea la medicul specialist pentru stabilirea diagnosticului este faptul că simptomele ușoare, care marchează debutul bolii, sunt interpretate de pacient și/sau de familia lui ca făcând parte din tabloul natural al îmbătrânirii și, ca urmare, consultul medical este amânat.
Când pacientul ajunge în cele din urmă la specialist, modificările structurale din creier sunt deja destul de avansate. În această situație, măsurile terapeutice au o eficiență tot mai scăzută și, de multe ori, ceea ce mai rămâne de făcut este pregătirea familiei pacientului pentru a face față problemelor care apar în acest context.
Factorii de risc implicați cel mai frecvent în dezvoltarea bolii Alzheimer sunt înaintarea în vârstă și istoricul familial. Mai există și alți factori care pot contribui la dezvoltarea acestei boli, cum ar fi: diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, boala cardiovasculară și traumatismele cranio-cerebrale. De asemenea, sunt luați în discuție factori socio-economici și educaționali precum: rezultatele slabe la învățătură, problemele psiho-emoționale și sociale în copilăria timpurie. Aparent, faptul că factorii cei mai frecvent întâlniți sunt neinfluențabili aruncă o umbră pesimistă asupra speranței că am mai putea face ceva pentru a influența evoluția acestei boli. În realitate, avem nevoie de o atitudine proactivă, în care conștientizarea prezenței unui teren predispozant pentru boala Alzheimer ne motivează semnificativ să contracarăm acțiunea factorilor de risc influențabili.
O nouă perspectivă
Cele mai avansate cercetări în neurofiziologie ne-au pus în fața certitudinii că în creierul nostru, în fiecare zi, se pot forma mii de neuroni noi care sunt implicați în procesele de învățare și memorare pe care le întreprindem la un moment dat. Acest proces se numește neurogeneză la vârsta adultă și se desfășoară cel mai intens la nivelul hipocampului, dar și în zonele paraventriculare și în lobul frontal. Interesant este faptul că hipocampul, această structură care are funcția de a stoca memoria de scurtă durată în memorie pe termen lung, este cel care suferă primul atunci când încep procesele neurodegenerative din boala Alzheimer și din celelalte demențe. Studiile făcute în ultimii ani au cercetat legătura dintre neurogeneza la vârsta adultă și boala Alzheimer. Concluziile lor sunt destul de clare, și anume, se remarcă faptul că, atât în boala Azheimer, cât și în alte boli neurodegenerative, precum boala Parkinson, neurogeneza este mult diminuată sau alterată în desfășurarea ei.
Privind din această perspectivă, este logic să ne punem întrebarea – cum să stimulăm, să întreținem o neurogeneză cât mai eficientă? Cercetările ne spun că răspunsul îl găsim în stilul de viață. Exercițiul fizic zilnic, realizat într-un mod inteligent, aflat într-un bun echilibru cu efortul intelectual perseverent, este factorul care stimulează cel mai puternic neurogeneza, astfel încât să rezulte neuroni noi, maturi, cu toate capabilitățile necesare pentru a susține procesele de învățare.
Îți recomandăm revista Viata + Sănătate din luna aprilie!
Un alt factor important în stimularea neurogenezei este dieta bogată în antioxidanți, acizi grași omega 3, zinc, folați. De asemenea, ajustarea calorică a dietei prin folosirea preponderentă a cerealelor integrale, leguminoaselor, fructelor, zarzavaturilor, nucilor și semințelor, într-o stare cât mai puțin procesată și evitarea folosirii alimentelor rafinate este, de asemenea, un factor stimulator al neurogenezei.
Privarea de somn adecvat influențează negativ neurogeneza, în timp ce culcarea cu două ore înainte de miezul nopții, fapt care contribuie esențial la o secreție eficientă de melatonină, creează premisele formării de noi neuroni.
Alte studii au găsit legături între elementele sindromului metabolic – obezitatea abdominală, hipertensiunea arterială, glicemia crescută, colesterolul și trigliceridele mărite – și șansele de apariție a bolii Alzheimer. Bineînțeles, aceasta nu înseamnă că orice persoană care are unul din aceste elemente va face și boala Alzheimer, ci sunt un semnal de alarmă de creștere a riscului, mai ales când se suprapun pe un teren genetic predispozant. Interesant este faptul că tratamentul sindromului metabolic constă, practic, în aceleași elemente descrise anterior la stimularea neurogenezei. Foarte probabil, cercetările viitoare vor evidenția noi conexiuni între dereglările metabolice, care sunt cel mai frecvent cauzate de un stil de viață defectuos, și procesele neurodegenerative care afectează atât de profund creierul.
În concluzie, avem destule date care ne arată cum să ne protejăm creierul. Important este să începem această protecție cât mai devreme și cât mai hotărât. Este nevoie să-i învățăm și pe copiii noștri acest lucru. Merită, pentru că de acolo țâșnesc izvoarele vieții!
—————–
1 Mu and Gage: Adult hippocampal neurogenesis and its role in Alzheimer’s disease. Molecular Neurodegeneration 2011 6:85
