Testul de efort – umil, dar important
Autor: dr. Ionel Bratu, cardiolog
Articol preluat din revista Viață+Sănătate
În cele mai multe cazuri, medicina este aproape rutină. Pacientul îţi descrie simptomele, îl examinezi, iar datele obţinute sunt „ca la carte”. Diagnosticul e uşor de pus şi poţi lua cele mai bune decizii privind tratamentul potrivit. Sunt însă destule cazuri neclare în care simptomele şi semnele sunt atipice, nu se potrivesc în tiparul obişnuit. În aceste cazuri ai nevoie de „ceva” care să te lămurească.
Aici este locul investigaţiilor paraclinice. Cu siguranţă este o binecuvântare să avem la dispoziţie aşa de multe tehnici de explorare. Folosirea lor înţeleaptă ne ajută mult în munca de alinare a suferinţelor. Bătrânul test de efort electrocardiografic (TE) este una dintre ele. Trecerea timpului nu a reuşit să-i afecteze utilitatea, deşi apariţia unor metode noi de investigare l-a mutat într-o poziţie mai umilă şi a făcut să fie relativ neglijat (cel puţin în ţara noastră). Există o serie de pacienţi diagnosticaţi greşit cu o formă de boală cardiacă ischemică (BCI). În marea majoritate a cazurilor pe care le‑am întâlnit, nu se făcuse TE. Acest lucru mă face să cred că numărul erorilor ar scădea dacă această investigaţie simplă ar fi pusă în poziţia pe care o merită. Avantajele ei sunt prezentate mai jos.
Avantajele Testului de efort:
• este simplu, uşor de efectuat
• riscurile sunt foarte mici (mortalitate sub 0,01%,
morbiditate sub 0,05%)
• aparatura necesară efectuării lui este relativ ieftină
• are o sensibilitate bună (depistează 68% din bolnavi)
• are o specificitate bună, de 77% (duce în eroare rar)
Parcurgând această listă, nu poţi să nu te întrebi de ce TE nu este folosit mai des. Există, desigur, unele dezavantaje (consumă destul de mult timp, necesită instruire şi ceva practică). Poate că este şi o barieră psihologică, legată de mitul conform căruia un cardiac nu are voie să facă efort. Am impresia că nici pacienţii nu îl îndrăgesc, judecând după cât de des se întâmplă să refuze efectuarea lui. Principiul pe care se bazează utilizarea TE pentru diagnostic este simplu. Aşa cum se ştie, pacienţii cu BCI au cel puţin una dintre arterele inimii (coronare) blocate de o placă de ateroscleroză (stenoze). Oricum, arterele noastre au fost create în aşa fel încât sângele circulă fără probleme atâta timp cât placa blochează mai puţin de 50% din diametru (80% din lumen). Un pacient cu o stenoză mai mică de 50% nu are niciun fel de simptom, nici în repaus, nici la efort.
Când stenoza depăşeşte 50%, pacientul începe să aibă simptome la efort, dar este încă asimptomatic în repaus. Pot apărea simptome în repaus doar la stenoze foarte strânse, în cazul unor complicaţii (sindroame coronariene acute) sau atunci când apar accelerări ale ritmului cardiac. Problema este că, la consultaţie şi la efectuarea unei electrocardiograme (ECG) obişnuite, pacientul este în repaus, ceea ce face ca, în cele mai multe cazuri, totul să pară normal. TE demască boala. Pacientul pedalează la o bicicletă ergonomică sau merge pe un covor rulant. În acest timp este supravegheat de medic sau de un alt cadru medical, înregistrându-se continuu ECG, cu ajutorul unor electrozi adezivi, lipiţi pe corpul pacientului. Nivelul de efort creşte progresiv, după anumite protocoale.
Dacă pacientul are BCI, sunt şanse foarte mari ca, la un moment dat, să apară simptome şi modificări pe ECG, ceea ce ne ajută să stabilim diagnosticul. Ca pacient, ar trebui să discuţi cu medicul tău despre oportunitatea unui TE atunci când ţi se pune un diagnostic de tipul: BCI, cardiopatie ischemică dureroasă (CICD), cardiopatie ischemică nedureroasă, angină pectorală, angor. Desigur, e posibil să fie înţelept să începi un tratament înainte de a face acest test, însă este inacceptabil ca cineva să facă un tratament îndelungat, fără a exista o confirmare paraclinică a diagnosticului (TE, coronarografie, scintigrafie miocardică etc.). De asemenea, ar trebui să soliciţi un TE dacă prezinți factori de risc pentru BCI.
Factorii de risc pentru BCI
• fumat;
• hipertensiune arterială;
• diabet zaharat;
• dislipidemie (colesterol crescut);
• sedentarism;
• obezitate;
• alimentaţie greşită;
• stres şi depresie;
• vârstă peste 40 de ani;
• sex masculin.
Sursa: Douglas P. Zipes [et al.], Braunwald’s Heart Disease: A Textbook of Cardiovascular Medicine, Ed. VII, 2005; Ed. Elsevier Sounders.
Leave a reply →