• Un test simplu: cum știi dacă copilul tău are nevoie de logoped?

    Un test simplu: cum știi dacă copilul tău are nevoie de logoped?

    Autor: Cristina Ișvan
    Foto: Emanuela Jalbă

    Dezvoltarea limbajului este o chestiune care necesită foarte mult timp pentru copii și multă răbdare pentru părinți. Pana la un an mulți bebeluși rostesc primul cuvânt, iar până la trei ani, ei vor fi din ce în ce mai capabili să înțeleagă ce li se spune și să își exprime dorințele și nevoile. După vârsta de trei ani, copiii pot forma propoziții, pot recita poezii sau pot cânta, desigur deformând unele cuvinte. Greșelile de pronunție și dicție au timp să se corecteze până spre vârsta de cinci ani, cu ajutor din partea părinților. Aceștia trebuie să vorbească clar cu copiii și să îi corecteze atunci când greșesc.

    Desigur că fiecare copil are ritmul său de creștere și de dezvoltare, iar acestea sunt doar niște încadrări generale, însă orice indiciu că cel mic are probleme de limbaj ar trebui luat în seamă. Părinții trebuie să observe îndeaproape dezvoltarea copiilor, să se intereseze care sunt parametrii de dezvoltare firească, iar dacă sunt îngrijorați să se adreseze pentru clarificări unui logoped.

    Și acum un test simplu – mai multe raspunsuri afirmative la următorele întrebări legate de un copil reprezintă un semnal de alarmă:

    • prezintă dificultăți accentuate de pronunție a unuia sau a mai multor sunete (după vârsta de 4-5 ani);
    • omite unul sau mai multe sunete în exprimare (după vârsta de 3 ani);
    • are vorbirea neclară, exagerat de rapidă sau mult prea lentă;
    • are dificultăți în a-și însuși limbajul scris-citit, precum și abilitățile matematice, după vârsta de 7 ani;
    • se bâlbâie;
    • vorbește pe nas, fonfăne;
    • repetă sau prelungește unele sunete, silabe sau cuvinte;
    • areblocaje sau spasme la rostirea unor cuvinte;
    • își pierde vocea când vorbește, de parca ar sta să plângă;
    • are un vocabular redus după vârsta de 3 ani (mai puțin de 20 de cuvinte);
    • până la 2 ani nu vorbește deloc;
    • până la 1 an și jumătate nu indică prin arătarea cu degetul anumite obiecte din jur.

    O ședință de logopedie la Centrul Medical Premed costă 50 de lei. Puteți să vă programați telefonic la  0752-58.88.12.

    Micuții pot manifesta dificultăți de pronunție din cauza dezvoltării unei dentiții anormale, a modificării vălului palatin sau a unor deformari ale maxilarului ori ale limbii. Daca sunt probleme medicale ce nu țin de competența lui, logopedul va face o trimitere către medici. În cazul în care dificultățile de vorbire au o cauză psihologică, logopedul va recomanda psihoterapia. Logopedul nu poate vindeca rănile emoționale sau malformațiile medicale de la nivelul cavității bucale, însă tratează problemele de articulație, de rezonantța sau de fluență pe care le poate întâmpina copilul în vorbire.

    Leave a reply →