Adevărul despre efortul fizic și insuficienta cardiaca

Adevărul despre efortul fizic și insuficienta cardiaca

Autor: dr. Ionel Bratu, cardiolog
Articol preluat din revista Viață+Sănătate

„Domnule doctor, să-i spuneţi să nu mai facă efort!” Deseori aud aceste cuvinte rostite de partenerul de viaţă sau de alţi membri ai familiei, care încearcă să protejeze persoana iubită. „Acuzatul” tace încurcat sau îşi justifică comportamentul prin diverse explicaţii. Urmează apoi o derută totală când încep să explic că, de fapt, efortul fizic moderat are un efect benefic asupra inimii.

Iti recomandăm să descoperi oferta Premed privind recuperarea medicală, medicina fizică și balneologia.

Foarte mulţi sunt convinşi că bolnavii de inimă nu au voie să facă efort fizic. Acest mit medical vine din perioada când medicina se baza mai mult pe ideile unor maeştri decât pe dovezi. Într-adevăr, în multe boli de inimă se prescria o reducere a activităţii fizice. Într-un articol precedent, am vorbit despre insuficienţa cardiacă (IC), situaţia în care inima nu mai reuşeşte să asigure nevoile organismului. În trecut, pacienţilor cu IC li se recomanda repaus la pat sau în fotoliu câteva ore pe zi. Mitul a fost infirmat, însă, deoarece studiile au arătat că, de fapt, sedentarismul este cel care duce la agravarea IC.

Efortul uşor, practicat zilnic, îmbunătăţeşte activitatea cardiovasculară şi face ca simptomele (sufocarea, oboseala) să nu mai fie atât de dese. Mersul grăbit este unul din cele mai bune tipuri de efort pentru sistemul cardiovascular. Sunt câteva mici reguli pe care le recomandăm: evitaţi temperaturile extreme (canicula, gerul, vântul), aşteptaţi 1-2 ore după mese, nu începeţi brusc (începeți cu o scurtă perioadă de încălzire, cu eforturi foarte mici), nu terminaţi brusc (scădeţi uşor intensitatea efortului înainte de a vă opri). IC nu este o boală în care trebuie să staţi la pat. Numai în decompensările severe ale IC este recomandat repausul la pat. Cereţi sfatul medicului cu privire la programul şi tipul de efort eecomandate. Pacienţii cu IC pot avea o viaţă sexuală normală. Nu evitaţi să întrebaţi medicul despre continuarea activităţii sexuale. Societatea Română de Cardiologie „Ghidul pacientului cu insuficienţă cardiacă”.

Antrenamentul fizic efectuat regulat, iniţial supravegheat, contribuie la scăderea mortalităţii, reduce frecvenţa spitalizărilor, îmbunătăţeşte toleranţa la efort şi calitatea vieţii. Creşterea duratei de viaţă este impresionantă pentru o măsură de tratament aşa de simplă. Un studiu arată că rata de supravieţuire a pacienţilor cu IC care au practicat exerciţii fizice este dublă faţă de a celor sedentari. Mecanismele prin care apare evoluţia bună a stării pacienţilor sunt multiple.

Efortul fizic moderat optimizează controlul autonom, prin creşterea tonusului nervului vag şi reducerea activării simpatice, îmbunătăţeşte tonusul muscular şi capacitatea vasodilatatorie, reduce disfuncţia endotelială şi stresul oxidativ. Cu toate acestea, reabilitarea cardiovasculară rămâne încă insuficient recomandată şi aplicată la această categorie de pacienţi, un studiu recent arătând că mai puţin de 20% din pacienţii cu IC din Europa sunt incluşi într-un program de reabilitare cardiacă. La această „teamă” de efort fizic contribuie mulţi factori: pacienţi care au încercat să facă efort şi s-au speriat, părându-li-se că ceva nu e în regulă, rudele şi prietenii excesiv de grijulii şi chiar (din nefericire) cadre medicale care au rămas în urmă cu informaţiile şi continuă să le spună bolnavilor de inimă „să nu facă efort”.

Ce tip de exerciţii fizice sunt bune pentru cardiaci? Unii au impresia că doar mersul pe jos, pe teren plat, fără greutăţi în mână este „aprobat”. Poate că va trebui să începeţi cu acesta, dacă v-aţi pierdut antrenamentul. Însă puteţi face orice altceva, inclusiv activităţi utile precum: grădinăritul, curăţenia în gospodărie sau cumpărăturile. Aceste activități vor avea efecte benefice pe multiple planuri, inclusiv psihologic. Desigur, trebuie menţinută o legătură strânsă cu medicul curant. Unele tipuri de efort (competiţiile, culturismul) sunt totuşi riscante. De asemenea, în unele perioade de agravare a bolii (de exemplu, clasa IV NYHA), efortul fizic trebuie redus. Este spre binele pacientului să se prezinte la consultaţii, să respecte regimul alimentar, să-şi ia medicamentele şi să ceară informaţii de la medic atunci când are nelămuriri legate de activitatea fizică.

Surse:

Ebrahim S., Lough F., Taylor R. S., Working Group on Cardiac Rehabilitation and Exercise Physiology and Working Group on Heart Failure of the European Society of Cardiology. Recommendations for exercise training în chronic heart failure patients, Eur. Heart J. 2001; 22:125-35

„Ghidul Societăţii Europene de Cardiologie. Diagnosticul şi tratamentul insuficienţei cardiace acute şi cronice 2008”, Revista Română de Cardiologie, vol. XXIV, nr. 1, 2009; 39-84.