În căutarea fericirii în familie
Autor: psih. Diana Gavajuc
Foto: Shutterstock
Reader’s Digest a contactat în 2009 mai mulți specialiști, sociologi si psihologi din România pentru găsirea unei definiții a fericirii la români. Astfel, în țara noastră, fericirea este cel mai mult asociată spontan cu valorile de conservare de sine – sănătate, siguranță, bunăstare, sau cu valorile tradiționale – familie, religie. Dintre toate domeniile vieții lor, românii sunt cel mai satisfăcuți cu viața de familie. S-a mai constatat că cei căsătoriți sunt și cei mai fericiți comparativ cu celelalte categorii de status marital.
Martin Buber, o personalitate marcantă în psihologie, îşi formulează axioma de bază a gîndirii sale astfel: „La început este relaţia”. Relaţia, prin excelenţă, este aceea pe care limbajul o exprimă prin perechea verbală Eu-Tu, adica o relaţie între persoane. Personalul Eu are sens numai in raport cu un altul. Invățăm de la Buber că prin „relația esenţială a întîlnirii şi dialogului barierele persoanei sunt efectiv rupte şi, astfel, ia naştere un fenomen unic: Celălalt este prezent în faţa lui Eu, ca un Tu care i se adresează în mod concret, nu ca o creaţie a imaginaţiei sale sau doar ca obiect de cunoaştere; ci ca termen al unei stări de gratie, în care, o dată cu revărsarea din sine a lui Eu, o dată cu misterul esenţial al acestuia, persoana învaţă misterul al lui Tu care-i vine în întîmpinare”. Relaţia esenţială este în pereche, între om şi om, având ca suprem model raportul om /Dumnezeu – Întemeatorul conceptului Eu – Tu. Acest lucru în mod esențial se experimenteaza în primul rând în familie. Viaţa începe într-o grădină, acolo unde prima pereche şi-a găsit fericirea. „De aceea va lasa omul pe tatăl său și pe mama-sa și se va lipi de nevasta-sa, si cei doi vor fi un singur trup.”(Genesa 2:24).
Relaţia esenţială este în pereche, între om şi om, având ca suprem
model raportul om /Dumnezeu – Întemeatorul conceptului Eu – Tu.
Fericirea nu poate exista acolo unde nu este iubire. Iar căminul este mediul cel mai prielnic de a oferi și de a primi ingredientul esențial pentru viață. În intenţia lui Dumnezeu, căsătoria apare ca temelie a vieţii fericite in familie. Planul divin al convieţuirii dintre un bărbat şi o femeie este de o simplitate profundă. „Gustă viața cu nevasta pe care o iubești, în tot timpul vieții tale deșerte pe care ți-a dat-o Domnul sub soare, in aceasta vreme trecătoare; căci aceasta îți este partea in viață, în mijlocul trudei cu care te ostenești sub soare.” (Eclesiastul 9:9). Conform studiului amintit mai sus, majoritatea adulţilor căsătoriţi spun că dragostea (93%), angajamentul pe termen lung (87%) şi nevoia de comuniune (81%) sunt motive foarte importante pentru a te căsători. Totuşi, întrebaţi dacă sunt de acord că există „doar o singură iubire adevărată pentru fiecare persoană”, mai puţin de trei din zece dintre respondenţi (28%) spun „da”.
Ultimul recensământ în Romania arată că reprezentarea fericirii prin conceptul de familie în sensul tradițional rămâne din ce în ce mai mult în sfera dezideratului. Rapoartele Institutului Național de Statistică au constatat că, de la 10 casătorii în 1990 la 1000 locuitori, s-a ajuns la 6 în 2011, iar rata divorțurilor este de 20% în 2013. Familia, în zilele noastre, este supusă unui asediu covârşitor. Divorţul, adulterul, criza rolurilor, aglomeraţia, presiunile financiare, preocupările extrafamiliale, lipsa timpului petrecut împreună aduc viaţa familiei la marginea colapsului. In situația în care in jur de 20 de țări dezvoltate au legiferat căsătoriile unisex, iar alte 15 recunosc așa-zise parteneriatele civile între persoane de același sex, publicațiile prestigioase americane Newsweek si Time, anunță „moartea” căsătoriei ca instituție socială. În plus, mișcări foarte agresive ca Beyondmarriage, din care fac parte mii de personalități influente din intreaga lume, își pun ca obiectiv eliminarea căsătoriei și înlocuirea ei cu diverse structuri contractuale între două sau mai multe persoane, dar care resping elementele fundamentale ale căsătoriei instituite de Dumnezeu în Eden – heterosexualitatea, monogamia, fidelitatea în relațiile intime și procreerea. În lumea globalizată de astăzi nu se mai vorbește despre „familie,” ci despre „variante de familii.” Iar terminologia „soț si soție” tot mai des se inlocuește cu noțiunea neconstrângătoare de „parteneri” .
Ce loc ocupă psihoterapia de familie în acest peisaj?
Într-o astfel de lume, care ar putea fi rolul psihoterapeutului în dialogul terapiei de familie? Modelul integrativ propune să lucrăm în câmpul clientului/familiei valorificând experiența sa subiectivă ca un început de drum al explorării. Nu toți suntem la fel chiar dacă facem parte din aceeași familie, nu toți ne dorim același lucru chiar dacă am fost crescuți de aceeași parinți, nu toti reușim să împărtășim aceleași valori chiar dacă venim din aceeași casă… și orice familie își are crizele sale, etapele sale, devenirea sa, dar sentimentul de siguranță îl avem sau nu din familie.
Familia este ceea ce ne dă sau nu echilibru. Oricât succes am avea și oriunde ne-am duce, există o parte din noi care rămâne mereu acasă…În acest sens, demersul terapeutic pune accentul pe dialogul vindecător al relației “Eu – Tu” într-un cadru de co-creație familia – terapeut. Tehnica folosită depinde de nevoile si scopurile familiei in cauză și este în funcție de structura familiei, comunicarea si percepția, responsabilitatea de rol și dinamica personală a membrilor. Relația terapeutică abordată ca un micro-univers al modului de a fi așa cum este / sunt în familie clientul/membrii familiei permite explorarea comportamentelor, stărilor si relațiilor intrafamiliale.
Astfel, indivizii, cuplurile și familiile pot deveni mai conștienți de emoțiile lor, reacțiile organice și consecințele anumitor comportamente. Terapeutul susține procesul de explorare a surselor de creștere și maturitate. Se urmarește autonomia sinele-în-relație a fiecărui membru al familiei, acesta fiind un proces continuu de ajustare creativă de-a lungul vieții, în căutarea fericirii.
Leave a reply →