Învață să gătești sănătos: lasagna vegană
Vă întrebați ce să gătiți la acest sfârșit de săptămână? Iata o rețetă gustoasă și consistentă de lasagna vegana pentru masa de prânz.
Această rețetă ne-a fost oferită de Alina Laura Chițu, una dintre tinerele participante la cursul „Învață să gătești sănătos” susținut de doamna Elena Pridie la Centrul Medical Premed. Cursul, având o durată de patru luni, a îmbinat informațiile privind organizarea gospodăriei, principiile și obiectivele alimentației sănătoase cu experimentarea diferitelor rețete vegane.
Lasagna vegană (6-10 porții)
Dificultate: mică | Timp de preparare: 45-60 minute | Timp de coacere: 45-60 minute
- 600 g de tofu cu mărar
- 1 dovlecel de dimensiune medie
- 400 g de roșii proaspete (sau la conserva – rosii intregi)
- 1 cană semințe de floarea soarelui
- 1 cana apă
- 1 legatură de pătrunjel proaspăt
- 1 legatură de mărar proaspăt
- Optional – câteva frunze de busuioc proaspăt
- ½ linguriță nucșoară
- 2 linguri de sos de paste
- Optional – ulei de măsline
- Foi de paste Lasagna fără ou
Mod de preparare:
Dovlecelul se taie felii cât mai subțiri (2-3 mm grosime) și se fierbe exact 2 minute. Acest prim pas este obligatoriu! După 2 minute se scurge și se lasă deoparte.
Pentru sosul rosu, se pun în blender rosiile și sosul de paste și se amestecă.
Pasta tartinabilă de tofu se dă pe răzătoarea mare, apoi se amestecă cu smântână vegetală (în blender se pun semințele de floarea soarelui și apă), nucșoară, verdeața și condiment după gust. Nu este nevoie de sare.
Se pun staturile astfel: pe fundul unei tăvi se pune puțin sos roșu, apoi un rând de foi de Lasagna (peste care se pensulează puțin ulei/ sos roșu), apoi pasta de branză tofu în strat subțire (pe o foaie de lasagna se pune cam o lingură de pastă de tofu), apoi câteva felii de dovlecei, iar la final un strat de sos roșu (1-2 linguri de sos per foaie lasagna). Se repetă straturile, iar la final se pune restul de sos roșu rămas.
Se pune la cuptor cam 45 – 60 minute la 160- 180 °C. Este gata când se rumenește puțin la colțuri.
Poftă bună!
Leave a reply →