Semne si simptome asociate cancerului care nu trebuie sa fie ignorate
Se spune despre cancer că este boala de care ne temem cu toţii. S-au auzit multe lucruri negative despre cancer, iar prognosticul este adesea destul de nefavorabil încât să ne facă să ne gândim foarte des cum putem evita o astfel de afecţiune şi ce putem face să o prevenim. Programele de prevenţie a cancerului şi de identificare a modificărilor din corpul uman se recomandă persoanelor care vor din principiu să facă controale medicale de prevenţie, mai ales pentru identificarea la timp a eventualelor tumori. Sunt vizate mai ales persoanele care au antecedente familiale sau care sunt purtătoare ale anumitor factori de risc. Sunt multe liste realizate de către specialişti menite să ne ajute să evităm apariţia cancerului, liste care includ sfaturi dietetice sau referitoare la stilul de viaţă. Însă sunt multe simptome sau semne asociate cancerului care de multe ori sunt ignorate de către populaţie. În general, femeile tind să fie mai vigilente decât bărbaţii şi apelează mai frecvent la controale medicale pentru a obţine informaţii despre simptomele potenţial îngrijorătoare care s-ar putea asocia cu cancerul. Femeile mai tinere au însă tendinţa de a ignora simptomele care ar putea indica un cancer, mergând pe principiul că această boală apare cu precădere la persoanele mai în vârstă.
Voi reda în cele ce urmează o listă cu 14 semne şi simptome asociate cancerului care sunt ignorate uneori de către femei:
- scăderea în greutate inexplicabilă: poate multe femei ar fi încântate să piardă din greutate fără a încerca vreo dietă sau un regim intensiv de exerciţii fizice. Dar pierderea în greutate inexplicabilă – peste 10 kg într-o lună, fără o creştere a numărului de exerciţii fizice sau o scădere a consumului de alimente – ar trebui să ridice semne de întrebare. Consultaţi medicul în acest sens pentru a efectua o serie de teste, probabil o scanare CT de diferite organe, pentru a dovedi o altă condiţie decât cancerul ca fiind cauza scăderii ponderale.
- oboseala: reprezintă un alt simptom vag care ar putea indica un cancer, precum şi o serie de alte probleme. Oboseala, sau cum se mai numeşte – fatigabilitatea, poate fi intensă după ce cancerul a crescut, dar poate, de asemenea, să apară la începutul dezvoltării anumitor tipuri de cancer, cum ar fi leucemia sau unele forme de cancer de colon sau de stomac.
- dificultăţi la înghiţire: dacă aveţi dificultăţi la înghiţire, este posibil să fie din cauza dietei prin consum preponderent de alimente solide, dar ar putea fi un semn de apariţie a unui cancer gastro-intestinal, în speţă de esofag. Pentru a elimina orice suspiciune, consultaţi medicul pentru o anamneză atentă şi pentru a lua decizia efectuării unor investigaţii precum o radiografie toracică sau o endoscopie a tractului gastro-intestinal.
- indigestia: o indigestie fără o cauză anume reprezintă motiv de îngrijorare. Aceasta ar putea fi un indiciu precoce al cancerului de stomac, de esofag sau la nivelul gâtului. Apelaţi la medic pentru un consult atent şi pentru a decide ce teste trebuie efectuate în identificarea cauzei indigestiei.
- balonarea: balonarea este atât de comună, încât multe femei trăiesc pur şi simplu cu ea. Însă ar putea indica un cancer ovarian. Alte simptome ale cancerului ovarian includ dureri abdominale sau dureri pelvine. Dacă balonarea apare aproape în fiecare zi şi persistă mai mult de câteva săptămâni, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră.
- modificări la nivelul gurii: fumătoarele ar trebui să fie deosebit de atente la apariţia petelor albe în interiorul gurii sau pe limbă, pete ce pot indica o leucoplazie, fiind o condiţie precanceroasă care poate progresa spre cancer oral.
- modificării ale pielii: cei mai mulţi dintre noi ştiu să identifice orice modificare la nivelul aluniţelor care poate fi asociată cu cancerul de piele. Trebuie verificată orice schimbare în pigmentarea pielii sau o sângerare pe piele după o scarificare excesivă. Specialiştii recomandă vizita la medic dacă schimbările la nivelul pielii au survenit de câteva săptămâni.
- durerea: la anumite vârste, pot apărea dureri cu diferite localizări, dar o durere vagă poate fi un simptom precoce al unor tipuri de cancer, cu toate că cele mai multe acuze ale durerii nu sunt neapărat asociate cancerului. Durerea persistentă şi inexplicabilă trebuie să fie verificată.
- febra: dacă aveţi febră care nu se explică prin infecţii, ar putea indica un cancer. Febra apare mai frecvent după ce cancerul metastazează, dar poate indica, de asemenea, un cancer precoce al ţesutului sanguin, cum ar fi leucemia sau limfomul.
- tusea persistentă: tusea, de regulă, apare în răceli, gripă, alergii sau ca efect secundar al medicamentelor. Însă o tuse prelungită care durează mai mult de trei sau patru săptămâni nu ar trebui să fie ignorată. Se recomandă o examinare atentă a gâtului, a plămânilor, mai ales dacă sunteţi fumătoare.
- modificări ale sânilor: majoritatea femeilor, chiar dacă nu-şi fac autoexaminări regulate, sunt foarte atente la apariţia unor noduli la nivelul sânilor. Roşeaţa şi îngroşarea pielii ar putea indica o formă foarte rară, dar agresivă, de cancer mamar. Dacă aveţi o erupţie cutanată care durează de săptămâni, dacă identificaţi schimbări în aspectul unui mamelon sau orice altă modificare la nivelul sânului, consultaţi medicul dumneavoastră pentru a lua o anamneză atentă, pentru a examina sânul şi pentru a indica investigaţii clinice după caz, cum ar fi o mamografie, ecografie, RMN şi, probabil, o biopsie.
- modificări la nivelul ganglionilor limfatici: dacă observaţi un nod sau mărirea ganglionilor limfatici subaxilar, submandibular sau oriunde altundeva, ar putea fi un semn îngrijorător, mai ales dacă acel nodul limfatic a crescut progresiv în ultima lună. Medicul dumneavoastră, prin examinare, poate să identifice cauza adenopatiei. În unele cazuri, se poate apela la o biopsie.
- sângerări neobişnuite: femeile aflate în premenopauză au tendinţa de a ignora sângerările intermenstruale, considerându-le în mod eronat asociate ciclului menstrual. Sângerările în afara menstruaţiei, mai ales dacă ciclurile menstruale sunt de obicei regulate, trebuie să ridice semne de întrebare. Sângerările anormale ar putea fi un simptom de cancer endometrial, iar sângerările gastro-intestinale ar putea fi un simptom de cancer colorectal. Medicul dumneavoastră va lua o decizie privind conduita medicală în funcţie de ciclul menstrual şi de alte simptome şi probabil va recomanda o ecografie sau o biopsie .
- alte tipuri de sângerări: dacă observaţi sânge în urină sau scaun, ar putea fi vorba de cancer de colon. O colonoscopie ar elucida misterul. Identificarea sângelui în vasul de toaletă ar ridica suspiciunea unui cancer de vezică urinară sau cancer de rinichi. Dacă se observă de mai multe ori sânge în anumite situsuri anatomice (hematurie, melenă, hemoptizie), e bine să consultaţi medicul dumneavoastră.
Important este să identificaţi perfect momentul când trebuie să vă prezentaţi la medic pentru un consult clinic. Nu trebuie să o faceţi în mod exagerat, bazat pe un stil ipohondric, cu impresia că ar trebui să va adresaţi medicului pentru fiecare lucru mic, dar nici să omiteţi îndelung un simptom care ulterior se poate asocia cu un cancer într-o fază avansată. În ceea ce priveşte recomandările făcute în mod special pacienţilor, acestea constau în principal în respectarea indicaţiilor medicului specialist. Fiecare caz are particularităţile sale, de aceea, pacienţii nu trebuie să ezite să îşi consulte medicul dacă au nelămuriri cu privire la instituirea unor măsuri de prevenţie specifice. Dacă se ţine cont de recomandările dietetice şi de cele referitoare la factorii de risc şi stilul de viaţă, care trebuie respectate întocmai, şi dacă nu se ignoră simptomele sau semnele asociate cancerului, atunci aţi făcut un pas uriaş în lupta împotriva acestei maladii.
Asistent universitar dr. Voidăzan Septimiu
medic epidemiolog