Trăiește pentru copilul tău! Un interviu cu Diana Gavajuc, psihoterapeut la Centrul Medical Premed

Trăiește pentru copilul tău! Un interviu cu Diana Gavajuc, psihoterapeut la Centrul Medical Premed

„Uneori e mai greu să trăiești pentru copilul tău decât să-ți dai viața pentru el!”

Suntem în luna iunie, este luna în care în centrul atenției părinților se află copiii și cei mai mulți părinți sunt pregătiți financiar și psihic să le facă pe plac celor mici prin daruri, surprize. Ce se întâmplă însă dincolo de bucuria unei zile sau de entuziasmul unei luni? De ce este mai usor să fii parinte bun atunci cand trebuie săi oferi un dar copilui, însă atunci când zi de zi ai responsabilități de mamă sau de tată nu mai este la fel de simplu? Ce înseamnă să fii un părinte bun pentru copilul tău și cum să te raportezi corect la cel mic aflăm de la doamna Diana Gavajuc., psihoterapeut la Centrul Medical Premed.

Întrebare: Care sunt nevoile unui copil, ce ar fi cel mai potrivit să-i oferim?

Răspuns: Copiii au nevoie în primul rând de noi pentru că prin noi cunosc lumea. Este de dorit ca, până la vârsta de doi ani, copilul sa fie crescut de mamă și apoi, în primii ani de viață, să petreacă cât mai mult timp în compania părinților. Să privim la copil ca la un copăcel și tot se întâmplă în jurul lui suntem noi. Așa cum vântul, ploaia, soarele au rolul lor în dezvoltarea unui copăcel, la fel și noi avem rolul decisiv în viața copilui. De aceea, tot ceea ce suntem noi, tot ceea ce facem se va reflecta în copilul nostru.

Întrebare: Dacă vorbim de modul în care unii părinți se raportează la copiii lor, poate ca nu ar fi rău să amintim de unele motive greșite care, de multe ori, stau chiar la baza deciziei de a avea un copil.

Răspuns: Așa este. În spatele fiecărei motivații stă o nevoie, care poate fi satisfăcută într-un mod sănătos sau printr-un substitut. Dacă un copil este așteptat într-o familie doar pentru a suda relația dintre soți, atunci e foarte posibil să fie create condițiile unor traume relaționale. Sau dacă o familie își dorește copii doar pentru că ticăie ceasul biologic și vrea să bifeze împlinirea acestui obiectiv, din nou poate fi o capcană care va produce răni.

E important ca părinții să conștientizeze că relația de bază în familie este între soț și soție. Atitudinea sănătoasă este să privim copilul ca o entitate diferită și așa să ne raportăm la el. Copilul nu este o prelungire a mea, iar golurile neîmplute din diverse arii de viață  nu se vor completa prin copil. În altă ordine de idei, dacă e ceva normal să procreem, să dăm naștere unor copii, nu la fel de natural este și să devenim părinți buni. Este firesc să ne dorim să fim părinți și cei mai mulți își doresc asta. Este foarte important însă să ne dorim nu doar să fim părinți, ci să fim părinți buni. Nu de puțime ori putem observa faptul că, după ce devin părinți, unii oameni se manifestă de parcă și-au luat vacanță sau o pauză, însă acest lucru nu este posibil. A fi părinte este un lucru ireversibil. În acest sens, este elocvent un studiu recent realizat în Statele Unite, care arată că peste 50 % dintre părinți au declarat că, dacă ar avea șansa să o ia de la capăt, nu ar mai întemeia o familie.

„Este foarte important însă să ne dorim nu doar să fim părinți, ci să fim părinți buni”.

Întrebare: Înțelegem de aici că a fi părinte este mai greu decât pare…

Răspuns: Dar este și cel mai frumos! Nimic nu se compară cu bucuria pe care ți-o aduce zâmbetul unui copil.

Întrebare: Important este să fim dispuși, așa cum spuneați, să învâțăm să fim părinți buni. Dar cine sau ce decide dacă efortul acesta este cu folos, dacă ești sau nu un părinte bun?

Răspuns: Vorba înțeleaptă spune că „după roade îi veți cunoaște”. Ceea ce răsare va vorbi de la sine. Este adevărat că, în aceeași familie, pot fi cazuri în care doi copii să fie diferiți. Unul să o ia pe un drum bun, să aibă relații sănătoase, dorința de a se realiza, de a face ceva constructiv, iar celălalt copil să fie diferit. Aceasta se întâmplă pentru că, dincolo de factorul genetic, particular, intervine și contextul de viață care ne oglindește pe noi, ca părinți, în diferite etape de vârstă, de carieră și de relații. Totuși, dacă ținem cont de câteva principii general valabile, rezultatele bune se vor vedea în timp.

Întrebare: Care sunt principiile de bază pe care, din practică și din teorie, ați putea să le amintiți în creșterea și educarea unui copil?

Răspuns: Este necesar să ținem minte că noi, părinții, suntem modele pentru copiii noștri. Tot ce ceea ce facem și ceea ce nu facem îi va influența pe copiii. Ei învață prin imitație. Este clar că avem responsabilitatea să le spunem copiilor ce este bine pentru sănătatea lor fizică, emoțională și spirituală, însă aproximativ de la 6 anișori vor auzi mai puțin din ce spui, ci vor reflecta ceea ce faci. E important să ne uitam la noi și, dacă nu ne place ceea ce vedem, atunci avem de lucrat să corectăm, pentru că așa cum suntem noi, la fel vor fi și copiii noștri.

Un alt principiu de baza este acesta: niciodata nu poti fi prea iubitor. E foarte important să le arătăm afecțiune copiilor, și acest lucru nu se realizează prin ceea ce le cumpărăm sau le oferim. Dacă copilul va pleca în viață cu dragostea înregistrată la nivel corporal prin atingeri afectuoase, cu siguranța că este apreciat și iubit la nivel emoțional și cu ideea că este valoros pentru părinții săi, care au manifestat atenție și prețuire prin mesaje verbale și nonverbale, încă din burtica mamei, atunci el va avea încredere în sine și în lume.

„Așa cum suntem noi, la fel vor fi și copiii noștri”.

Un alt lucru esențial în creșterea copilului este implicarea noastră. Facem multe pentru copilul nostru, muncim peste program ca să-i oferim diverse, însă facem prea puține împreună cu copilul în mod direct. Obiceiurile și tradițiile familiei sudează relațiile, oferă șansa de părtășie și cunoaștere reciprocă, greu de supraestimat în secolul vitezei. Sigur, cu condiția ca ceea ce facem să fie pozitiv, sănătos și să clădească niște caractere frumoase! Nu în ultimul rând, ca părinți trebuie să știm că avem nu doar responsabilitatea, ci chiar obligația de a-i disciplina pe copii, de a-i educa și de a le crea o voință pozitivă. Felul în care părinții vor gestiona aceste aspecte de bază va marca întreaga existență a copilului și, prin urmare, a viitorului adult.

Întrebare: În concluzie, a fi un părinte bun este cel mai valoros dar pe care în putem face copilului nostru.

Răspuns: Așa este. Majoritatea părinților și-ar da viața pentru copiii lor, însă sunt rare asemenea situații de criză, care să ne ceară să murim pentru copii. Problema nu e să ne dăm viața pentru ei, ci să trăim pentru ei și împreună cu ei.

Interviu realizat de Cristina Ișvan.