Tusea cronică: un simptom, mai multe boli
Autor: Loredana Dumitrașcu
Foto: Francesca Schellhaas/ photocase.com
Tusea poate fi, uneori, supărătoare și persistentă, indiferent de medicamentele prescrise de medic sau de siropurile de tuse pe care le folosim impotriva ei. Iată câteva informații esențiale despre acest simptom aparent banal, dar care trebuie tratat cu seriozitate, putând fi semnul unor afecțiuni grave.
Tusea este un reflex de apărare al organismului, de aceea este important să descoperim cauza și să o eliminăm. Fie că este seacă (iritativă), fie că este productivă (cu expectorație), tusea care durează mai mult de trei săptămâni este o tuse cronică și trebuie să ne prezentăm la medicul de familie sau la un specialist pneumolog sau ORL-ist. Siropurile de plante și alte medicamente antitusive fără prescripție medicală se adresează simptomelor, nu cauzei bolii, și de aceea este inutil și, de cele mai multe ori, incorect să le folosim în acest stadiu.
Cauzele tusei cronice
Prima și, probabil, cea mai frecventă cauză a tusei este infecția căilor aeriene superioare – rinita cronică sau sinuzita. În timpul nopții, datorită poziției culcate a corpului, secrețiile nazale ajung în gât și declanșează reflexul de tuse, care va dispărea însă odată cu tratarea corectă și vindecarea infecțiilor căilor aeriene superioare.
Fumatul are ca efect scăderea mecanismelor de apărare ale aparatului respirator. Apar edemul și inflamația, iar secrețiile de mucus nu mai sunt eliminate corespunzător și stagnează în bronhii. Tusea matinală a fumătorilor este, de fapt, „toaleta bronsica”. Un efect similar fumului de tutun îl are și poluarea atmosferică, substanțe precum dioxidul de sulf și dioxidul de azot afectând mucoasa care căptușește căile respiratorii.
Tusea poate fi, uneori, unica formă de manifestare a astmului bronșic. Senzația de sufocare caracteristică acestei boli poate lipsi, iar cauza reflexului de tuse nu poate fi descoperită decât prin testele de provocare și prin spirometrie. Odată instalat tratamentul astmului, cu antiinflamatoare steroidiene, simptomele neplăcute se reduc și tusea dispare.
Bronșita cronică (inflamația cronică a bronhiilor), bronșiectaziile (dilatațiile mai mari de 2 milimetri ale bronhiilor, care se formează în timp) și tumorile plămânilor pot avea, printre simptome, și tusea.
Printre simptomele tuberculozei pulmonare se numără și tusea, în cazurile avansate de boală fiind însoțită de eliminarea unor striuri de sânge (hemoptizie), de dificultăți în respirație și stare generală alterată.
La persoanele supraponderale și obeze, reflexul gastroesofagian poate avea drept consecință reflexul de tuse, prin aspirarea conținutului stomacului în tractul respirator.
Chiar și unele medicamente, folosite în special în bolile cardiovasculare, pot produce tuse la unii pacienți. Cardiacii mai pot experimenta reflexul de tuse și datorită stagnării sângelui în vasele pulmonare. Odată cu administrarea tratamentului potrivit, acest simptom dispare.
Aspirarea pe căile respiratorii a unui corp străin poate să determine apariția unor pusee de tuse. De cele mai multe ori, acestă situație pune în pericol viața pacientului și trebuie acționat pe loc pentru îndepărtarea corpului străin.
Vezi cum se realizează manevra Heimlich de îndepărtare a unui corp străin din tractul respirator: apasă aici.
La copii, poate apărea tusea psihogenă, datorată unor temeri, frustrări sau nemulțumiri neexprimate. Dacă, în urma investigațiilor, toate cauzele medicale sunt eliminate, atunci trebuie discutat cu un psiholog specializat în problemele copiilor pentru a identifica ce îl frământă pe cel mic.
Cu tusea la medic
Cunoscând toate aceste posibile cauze ale reflexului de tuse, este limpede că trebuie să descoperim boala de fond, și nu să tratăm exclusiv simptomul.
Dr. Violeta Pițurlea, medic primar ORL și doctor în științe medicale, a subliniat: „În cadrul consultației ORL, urmărim corelarea simptomelor acuzate de către bolnav cu examinarea clinic obiectivă a nasului și foselor nazale, a faringelui, cavității orale, urechii și regiunii cervicale, în vederea stabilirii unui diagnostic precoce care să fie urmat de un tratament eficient. Investigațiile care se pot face în cabinet sunt audiometria tonală liminară, impedancemetria, fibroendoscopia nazo-faringo-laringiană. Se pot recolta și probe biologice în vederea trimiterii lor la laborator (de exemplu exudat nazal sau faringian, secreții nazale sau auriculare”.
Tratamentele împotriva tusei pot fi asociate medicației bolii care a produs-o: unele blochează centrul tusei din creier și au efect asupra tusei iritative, altele fluidifică secrețiile și rezolvă tusea productivă. Decizia de administrare a acestor medicamente îi aparține medicului de familie, specialistului ORL sau pneumologului, în urma investigațiilor clinice și paraclinice și în urma stabilirii diagnosticului.
Surse foto:
Francesca Schellhaas/photocase.com
Tijmen van Dobbenburgh/freeimages.com
Bruno Neves/freeimages.com
