• Antibioticele în stomatologie

    Antibioticele în stomatologie

    Autor: Loredana Dumitrașcu
    Articol preluat din revista Viata + Sănătate
    Foto: Freeimages.com

    Antibioticele sunt o clasă de medicamente folosite pentru combaterea infecţiilor. Ele „omoară” microbii sau împiedică înmulţirea lor, ajutând în acest fel sistemul imunitar al organismului să lupte împotriva bolii. Unele antibiotice au ceea ce se numeşte „spectru larg”, adică au efect asupra unui număr mai mare de microbi, iar altele sunt specifice unei anumite categorii de bacterii.

    Adaptare, obişnuinţă, rezistenţă

    Sunt situaţii în care un anumit tratament nu reuşeşte să distrugă toţi microbii responsabili de declanşarea bolii. Aceştia se vor „obişnui” cu antibioticul folosit şi vor deveni astfel rezistenţi la substanţa respectivă, care nu va mai avea efectul scontat. Mai mult decât atât, germenii adaptaţi la noile condiţii se multiplică şi transmit această caracteristică generaţiilor următoare, care devin din ce în ce mai numeroşi şi dificil de înfrânt.

    Ai o problemă dentară? Îți poți face o programare la Centrul Medical Premed!

    De cele mai multe ori, atunci când suferă de o durere dentară sau când apare un abces, pacienţii apelează la antibioticul pe care îl au la îndemână, în casă. Nefiind vorba, de cele mai multe ori, de o problemă de viaţă şi de moarte, pacienţii consideră că se pot trata singuri, neglijând faptul că microbii vor căpăta rezistenţă iar organismul va deveni mai vulnerabil.  Iată care sunt situaţiile în care microbii se adaptează:

    • În primul rând, atunci când persoana în suferinţă ia un antibiotic nepotrivit, care nu a fost prescris de medic.
    • În al doilea rând, atunci când pacientul nu respectă durata de administrare recomandată de medic, fiindcă începe să se simtă mai bine sau fiindcă uită să ia medicamentele. Durata de administrare a unui antibiotic nu trebuie să fie nici prea mare (este inutil a se lua antibiotice timp de 10 zile, cu excepția situațiilor speciale în care medicul recomandă acest lucru), dar nici prea mică, deoarece germenii nu sunt omorîţi în totalitate (este incorect, aşadar, a se administra o singură doză de antibiotic). Din momentul în care s-a identificat şi înlăturat cauza, infecţiile dentare sunt de scurtă durată. De aceea, timpul optim de administrare a antibioticului în acest caz este de aproximativ patru zile.
    • În al treilea rând, atunci când doza pe care medicul a recomandat-o i se pare pacientului nepotrivită, acesta încercând să o reducă sau să o mărească.
    • În al patrulea rând, atunci când pacientul combină antibioticele, fără să consulte în prealabil medicul dentist

    Este antibioticul un panaceu?

    De-a lungul timpului, acţiunea antibioticelor s-a modificat. Acum o jumătate de secol, de exemplu, penicilina era un panaceu în medicină. Antibioticul era eficient pe aproape toate tulpinile de Stafilococ auriu, microb răspunzător de abcese, osteomielită, bronşite şi pneumonie. În 1996, Societatea Americană de Microbiologie a raportat că aproape toate tulpinile de Stafilococ auriu sunt rezistente la penicilină sau la antibioticele din aceeaşi familie.

    Microbii din cavitatea bucală sunt deja rezistenţi la până la cinci tipuri de antibiotice. Aceast lucru face ca, în viitor, tratamentul infecţiilor orale să fie mult mai dificil.

    Fără antibiotic!

    Asadar, NU se va administra nici un antibiotic în următoarele situaţii:

    • După ce a fost scos nervul, pentru calmarea durerii; în acest caz se folosesc substanţe antiinflamatoare, nu antibiotice.
    • În scop preventiv; se administrază antibiotice în scop profilactic doar în cazul intervenţiilor chirurgicale cu risc crescut (chirurgie cardiovasculară, neurochirurgie, ortopedie), dar nu după extracţii dentare.
    • În afecţiunile parodonţiului marginal (ţesutul de susţinere a dintelui în os) cu scopul de a evita tratamentul mecanic, pentru că antibioticele nu pot înlocui curăţirea pungii parodontale.

    În concluzie, antibioticele se vor administra doar pentru infecţii dentare acute, cât mai timpuriu, de regula în cabinetul stomatologic. Apoi, timp de până la patru zile, administrarea se face acasă. Din fericire, farmaciile nu mai au dreptul de a elibera antibiotice fără prescripţie medicală, tocmai pentru a preveni instalarea rezistenţei microbilor la această clasa de medicamente.

    Leave a reply →