• Ciorbă de sfeclă

    Ciorbă de sfeclă

    Autor: Dorelia Pironea
    Foto: freeimages.com
    Sursa: „Sfaturi practice şi reţete ovo-lacto-vegetariene”, Narcisa şi Valerian Răileanu

    Felul principal al unui prânz obişnuit este ciorba sau supa. După zonele ţării, acest fel culinar este pregatit fie mai dulce, fie mai acru, fie mai gras… O porţie de ciorbă caldă este pe masa oricărui român, din orice parte a ţării, măcar o dată pe săptămână.

    Ingrediente

    sfecla rosie2 kg sfeclă roşie coaptă
    o ceapă
    3 morcovi
    două rădăcini de pătrunjel
    4 cartofi
    6 roşii
    ulei
    sare
    pătrunjel

    Mod de preparare

    Se pun la fiert în apă rece, cu puţină sare, ceapa, morcovul, pătrunjelul şi cartoful. Toate tăiate după dorinţă. Când zarzavatul este fiert se adaugă roşiile, se potriveşte de sare şi ulei şi se pune sfecla roşie coaptă, tăiată cubuleţe. Se dau câteva clocote, după care se pune verdeaţa tocată mărunt.

    SFECLA ROŞIE
    Este o sursă excelentă de vitamine  precum A, B, C, E, K, de minerale: magneziu, fosfor, fier, calciu, potasiu, magan şi fibre.

    Printre beneficiile consumului de sfeclă roşie se numără: scăderea riscului bolilor cardiovasculare, prevenirea formarărilor varicelor, combaterea anemiei şi a problemelor gastrointestinale.

    Alegeţi aromele sănătăţii!

    Leave a reply →