Lumina și glanda pineală (prima parte)

Lumina și glanda pineală (prima parte)

Autor: Dr. Dan Rusu
Articol preluat din revista Viata + Sănătate
Foto: Dreamstime

Cu toții ne bucurăm de „sezonul cald”, când ziua este mai lungă și noaptea mai scurtă, perioadă ideală pentru vacanțe și concedii. În mod normal, organismul se adaptează ușor la această creștere a numărului de ore cu lumină, pentru că schimbarea se petrece lent. Însă pentru cei care „prelungesc ziua până după miezul nopții”, întârziind la petreceri și agresând termenul de „serată”, ritmul circadian se poate perturba; organismul ajunge să nu mai înțeleagă de ce afară e noapte și totuși e silit să stea treaz sau de ce afară e ziuă de mult și totuși mai are multă nevoie de somn. Pentru menținerea unui ritm circadian corect, mai multe elemente se întrepătrund și trebuie să se coreleze impecabil unele cu altele. Amintim activitatea sistemului activator ascendent (SAA), efectul marcant al anumitor hormoni, precum și influența de netăgăduit a luminii asupra retinei și creierului.

Lumina

„Lumină, mai multă lumină” au fost ultimele cuvinte ale lui Goethe. De fapt, majoritatea oamenilor au, fie chiar şi fără s-o ştie, o mare veneraţie pentru lumină. Lumina a iscat încă din Antichitate interes, curiozitate, admiraţie şi fascinaţie. În ciuda multelor cunoştinţe dobândite despre ea de-a lungul vremilor, lumina reprezintă încă un mare mister. Ea se încăpăţânează parcă să demonstreze veridicitatea spuselor lui Blaga din superbul său poem „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, iar oameni precum Einstein, Bohr, Planck sau alţii, deşi au supus corola unor mari presiuni, nici măcar ei n-au putut s-o strivească. Dilema dacă lumina este flux de corpusculi sau este undă îşi caută acum rezolvarea în amalgamarea celor două posibilităţi, iar rezultatul este de-a dreptul blagian.

Fizicienii pot recunoaşte fără echivoc: „Eu cu lumina mea sporesc a lumii taină.” Fotonii se comportă uneori de parcă ar avea conştiinţă, iar oamenii de ştiinţă declară că fizica cuantică este o „teorie tulburătoare, subversivă și devastatoare”.

În ceea ce priveşte percepţia luminii de către noi, transformarea ei în senzaţii şi impresia de lumină, putem spune că se petrec fenomene cel puţin la fel de mirabile ca cele din fizica cuantică. Despre complexitatea ochiului s-a scris enorm fără ca subiectul să fie închis, iar despre alte structuri doar recent s-au realizat studii de amploare. Ascunsă, dar prezentă De exemplu, epifiza, care a fost considerată până nu de mult „secretul ruşinos al endocrinologiei”, este acum obiectul unor cercetări minuţioase. Epifiza, numită şi glanda pineală datorită formei sale asemănătoare cu un con de pin, este un organ al diencefalului şi are funcție endocrină. Este constituită dintr-o stromă în care se găsesc celule nevroglice cu caracter secretor şi numeroase fibre nervoase simpatice. Glanda atinge dezvoltarea maximă în copilărie şi apoi începe să involueze înainte de pubertate.

Citiți în articolul următor despre rolurile epifizei.